Se afișează postările cu eticheta Lacul Pleașa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lacul Pleașa. Afișați toate postările

Senzații Tari la Crap pe Lacul Pleașa! #32

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii


         Mereu în căutare de lacuri și bălți, pentru pescuitul lansat la crap, am descoperit locația perfectă pentru a îmbina un Hobby cu o ieșire în familie! Vreme de 24 de ore am uitat de grijile cotidiene și am lăsat natura să ne pună ordine în gânduri. Este primul clip din serie filmat experimental în 60 fps, urmând să facem trecerea la 4K! Sincer, comparând acum cu majoritatea locațiilor pe care am avut ocazia să le pescuiesc, pot scrie, fără vreo intenție de a face reclamă mascată pe față vorba aceea, că Lacul Pleașa este destinația ideală, atât pentru concursuri cât și pentru cei care își doresc să iasă la pescuit împreună cu familia, cu sanse reale de a pune pe saltea și pești record! De asemenea, în cadrul Complexului, vis-a-vis de Lacul Catch and Release există și un lac unde se pescuiește cu reținere! Ambele lacuri sunt dotate cu căsuțe.

         Dacă m-ai fi întrebat până acum despre cea mai apropiată locație de pescuit la Crap în regim Sportiv, ți-aș fi răspuns din prima cu Lacul Nicmar Clinceni! Asta până când am sosit pe Cândeasca Lakes in aproximativ 30 de minute! Ca să merg la sigur, m-am documentat despre noua locație de pe Youtube. Am vizionat câteva clipuri realizate de Baltacul, băieții de la Pescarii lu` Pește, precum și FishVlogurile celor de la CPK. Gând la gând cu bucurie, am primit un mesaj de la colegul meu Cătălin cu textul: "Când și unde facem un pește, rapid, mâine? :))". Evident că am răspuns prezent și iată-ne ajunși pe Cândeasca Lakes - Bazinul 1, în comuna Belciugatele, județul Călărași. Cum cele 4 căsuțe VIP sunt mai tot timpul rezervate, am optat pentru Standurile 5 și 6, în zona de căsuțe galbene, la Aplecători. Cu cifre de Cod Roșu în termometrul cântarului, nu aveam mari speranțe și pretenții la capturi pe timpul zilei. După ce am mătrășit vreo 3 plumbi de 100 grame, aruncați pe malul opus, am reușit să clipsez cele trei lansete, în formație evantai, în 5 metri de malul opus. Nădire din cobră, frânele slăbite, stația sincronizată cu senzorii, apă în saltea! Firele fiind întinse, ne-am retras frumos la un șprit pe stilul Gabi Tamaș! Iată câteva fotografii din partida noastră!