Se afișează postările cu eticheta Marinică. Afișați toate postările

Am lansat Trailerul Canalului - Duelul Cobrelor

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii

     Unde-i unu` nu-i putere, unde-s doi, e rost de bere! Cam așa ar zice bunicul meu cel înțelept, cu părul bălai și pufos ca spuma berii, și ar sta acasă, pe prispă, zâmbind mulțumit cu o halbă brumată în mână, pe vreme de caniculă. Însă nu și eu, care am plecat din nou la pescuit. Ba chiar am și prins de data aceasta! Altfel aș fi bifat cea de-a treia partidă consecutivă în care "nu aș fi pus mâna pe crap", așa cum ne place nouă, ăstora din Clubul MMA să ne tachinăm. Nici mai mult nici mai puțin de doi. Doi Crapi bătăioși, care puși unul lângă celălalt în sling, au urcat cifrele cântarului până la 17,2Kg. Ambele capturi au venit pe timpul nopții, cu un interval de patru ore între cele două driluri. De această dată, bilele câștigătoare au fost unele de culoare purpurie, cu aromă de prună dulce, de la Dynamite Baits. Am nădit în cantități mici, din cobră, între careul de lansete. Rămân la părerea că ar fi fost util și productiv să nădim cu un spider, câteva porții de semințe, porumb fiert, amestecate cu spărtură din boilies-urile folosite la cârlig.
     Cu plusuri și minusuri, pe care le voi puncta mai târziu, mă declar mai mult decât mulțumit de această ieșire. Pregătirea bagajeriei, drumul până la baltă, doi pești frumoși aduși pe saltea, un al treilea crap scăpat aproape de mal, decorul natural și câteva beri au fost ingredientele perfecte pentru rețeta de relaxare numită "La Pescuit cu Prietenii"!

Pescuit Clasic la Caras pe Balta Vernești Zahiu

Pescuit pe Balastieră Plină cu Pești Gigantici!

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii

         Prima ieșire la pescuit din acest an a coincis inevitabil cu realizarea episodului cu numărul 4 al Seriei "La Pescuit cu Prietenii". La invitația colegilor mei, am vizitat o locație nouă din Buzău, orașul natal. Este vorba despre Balta Ceorpelarilor. În acest episod ne-am distrat pe cinste cu mulți ciortani si o gașcă de plătici! Pentru noi, a fost o întâlnire de tip Catch & Release, însă se poate pescui și cu reținere! Găsim destul de dificil multitaskingul ăsta, switch-ul rapid între pescuit și filmat. Să concepem o strategie prin care să obținem și capturi și să nu ratăm scenele cheie pe cameră! Însă ne plac provocările și vom lucra cu și mai multă pasiune pentru a ne indeplini obiectivele. Urmărește clipul pentru mai multe detalii despre locație! Iată cum a decurs partida noastră!

Despre Mituri și Superstiții la Pescuit

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii

     Tot cotrobâind prin cămara Google cu gând să dau peste niscai rețete secrete de nadă pentru ademenit mustăcioșii, îmi sare între ochi un pop-up comercial, fix din mijlocul paginii! "Pisica neagră preia toată energia negativă din casă! Dacă traversează prin fața cuiva îi va aduce noroc în acea zi sau noapte!" scria acolo mare și alb peste poza cu pisică neagră. Pun repede mâna pe telefon și Barabim - Barabum îl sun pe Marius, zic:
     - Băh` ... avem râme, viermuști, nadă tot treabă da? Vorbește și cu Marinică! O rugăminte aș mai avea la voi, poate găsiți in plm pe drum vreo pisică neagră ceva? Din aia fără zgardă, bagi mâna în ea și o pui la portbagaj! Am eu o idee despre cum să facem treaba să meargă! Și pe urmă o eliberăm sportiv, regulamentar gen Cat and Release! Agâț eu un caras în lansetă și îi dau pe la nas așa să o fac să treacă prin fața noastră, practic să ne taie calea știi?
     Ăsta nu zice nimic, doar stă în telefon ... - Mă auzi mă? zic ... plm, vă descurcați voi, sau măcar o labă de iepure din ăla șchiop și niște potcoave tocite de cai morți dacă vă ies în cale sunt ok și alea! Mergem direct pe standul 7 insist eu, cică este cifra norocoasă a zilei de astăzi! Zicea Neti Sandu ăla la Horoscop la zodia pești!
     - Încă ceva zic, să nu care cumva să te pună draq` să dormi la noapte cu capu` spre Nord ca e ghinion curat mă-nțelegi? Să mănânci fără sare astăzi ca ție îți tremură mâna de la băutură și o verși în plm pe masă și iar prindem cioaca! Să nu deschizi vreo umbrelă prin casă sau să te joci cu foarfeca! Băăă, și să nu lași mucuri de țigară pe aceeași scrumieră! Fumezi 20jdă țigări, 20jdă scrumiere murdărești mă doare-n pl ne-am înțeles? Și dimineață când ieși din bloc cu sculele, să nu te manânce în cur să treci pe sub scară! Arunci sculele pe geam și sari frumos în grădină, că doar stai la etajul 3, nu e chiar așa de sus! Și sper că nu ai de gând să te uiți în oglindă la plecare! Știm cu toții că suntem urâți, hai să nu ne riscăm să le spargem tocmai acum, da? Altfel 7 ani de ghinion scrie pe noi! Nu mai vedem culoarea peștelui! Hai aveți grijă și ne vedem acolo dimineață!

Compilație Partide de Pescuit la Crap pe Balta Ciocârlia 3