De mai bine de un an de zile am redescoperit plăcerea de a pescui. Mi-a sunat telefonul și la capătul celălalt al firului era Marius. La firul lansetei mă refer, căci el era deja pe baltă. Se auzea cu întreruperi și pe alocuri cu înjurături, acompaniate de sunetul inconfundabil al mulinetei care recupera. O bălăceală scurtă și îl aud:
- Gata mă, l-am adus la mal!
Avusese un dril cu un frumos crap la vreo 4 Kg. Îmi trimite imediat poză cu el pe Wassap:
- Ia zi Gogule, mai ții minte când prindeam din ăștia la noi pe baltă, în vacanța de vară?
Pe fundal se auzea un sunet de clopoțel și o voce care striga alergând: "- Te sun eu! Trage și la aia din dreapta!" ... Fără a-mi da seama, toate informațiile pe care le aveam despre pescuit au revenit în prim plan și au început să se lege mai ceva ca nodul fără nod! Mi-am desfăcut cu precizie o bere și așezat pe fotoliu am comutat pe canalul Fishing and Hunting.
"La pescuit de amintiri pe Balta Copilăriei" rostește povestitorul, cu o voce care părea să îmi aparțină!
Eram din nou copii, în vacanță la bunici. Acolo unde am copilărit. Acolo unde am învățat să ne bucurăm și să respectăm natura. Acolo unde natura încă ne respectă pe noi oamenii. Acolo unde alergam desculți pe pământul arid sau prin iarbă fără să ne înțepăm, indiferent de anotimp. Acolo unde ne-am însușit din înțelepciunea și inteligența nativă a bunicilor. Acolo unde ei au vegheat asupra-ne și au avut grijă ca tradiții și obiceiuri să nu se piardă. Tot acolo am descoperit și plăcerea de a pescui. Bucuria copilului care simte greutatea unui pește la capătul celălalt al undiței și își simte ritmul inimii accelerând, pe măsură ce surpriza din apă se lasă așteptată. Oare cât o fi de mare? Oare ce fel de pește o fi?
Și am crescut. Dar am rămas copii. Acolo. Știi tu, unde a fost Părul? Unde am prins primii pești. Roșioară pe palmă, pești cu înotătoarele pectorale nuanțate în roșu portocaliu, cu vârfuri galbene, cu solzi în culorile rubidii ale toamnei, o veritabilă paletă de culori a unui artist care pictează cu undița!
Acolo unde, deși copii, nu ne culcam odată cu găinile ci ne trezeam întotdeauna înainte de a cânta cocoșul și îl îndopam cu grăunțe să nu-i mai ardă de triluri matinale, să nu mai dea cu ciocul la bunici despre expedițiile noastre sub clar de lună de pe malul bălții. Nu cumpăram râme și nadă de la magazinul de la colț. Scormoneam după ele prin gunoi. Pe sub buturugile mari din grădină, pe sub snopii uscați de ciocani de porumb, pe sub pietrele de pe alee de lângă fântână sau prin spatele cuptorului de cozonaci pe sub o folie de sac de nailon - locuri pe care bunicul avusese grijă să le ude constant, conștient că și astăzi nepoțelul năzdrăvan va lăsa treburile casei și va fugi la pescuit.
Tăiam o felie de roșie zemoasă și o așezam cu grijă sub capacul cutiei cu râme, pentru a le păstra prospețimea și mediul umed. Amestecam două felii de mămăligă rămasă de la masa de seară cu un pumn de miez de pâine. Lângă ele adăugam în traistă o punguță cu grâu amestecat cu boabe de porumb și alte semințe - se numea urluială, pentru cunoscători. O sticlă de vin chitit în iarbă peste noapte, roșii din grădină, brânză proaspătă de vacă, două turte plămădite cu precizie de bunica pe plita sobei de vară și totul era gata. La plecare spărgeam iute un pepene, păstrat la rece sub roua dimineții și îl mâncam cu turta bunicii - aveau un gust dumnezeiesc! Totul pe fugă ca nu cumva să ratăm răsăritul soarelui oglindit în luciul apei. Deși era același răsărit în fiecare zi, de fiecare dată avea un farmec aparte și ne uitam la el ca la eclipsă.
Legam cu sârmă bețele de stuf de ghidonul bicicletelor.
Linia era deja încropită și înfășurată pe trestie. Fir gros, noduri oarecum pescărești împletite pe tija cârligelor boante, trei boabe din foiță de plumb mestecată în gură și strânsă cu dinții pe fir, nu foarte strâns totuși, căci aveam însușită prin practică noțiunea de plumb culisant. Printre două inele de cauciuc negru - pentru care urma să fiu urecheat la intoarcere, căci le tăiasem din cablul de alimentare al motorului pe care bunicul îl folosea la irigat - era introdusă o plută din pană de gâscă, ce pana mea - provenită de fapt de la gâscanul Martin al vecinilor, poreclit din desene, care mă ciupise când eram mai mic și pe care l-am jumulit în semn de răzbunare la prezentul istoric - ce pana lui - vopsită cu măiestrie pe capătul de sus, cu ojă roz "împrumutată" de la verișoara mai mare.
Într-o anumită măsură am mers noi pe intuiție și cu noțiunea de grip, căci fiecare bambus avea mânerul infofolit cu bandă izoleră de toate culorile, de credeai că umblăm cu sorcova au nu cu coada-n gârlă! Bețele erau perfecte. Le prelucram cu atenție și le îndreptam la căldura lumânării.
Continuând în același registru, adaug la cele spuse de amicul meu mai sus faptul că speranța unei capturi frumoase ne purta pe drum indiferent de vreme și vremuri. Îmi aduc aminte cu drag cum plecam de acasă când cânta cocoșul de 3 dimineata, parcurgeam zilnic la picior în jur de 2,5 Km. La acea vreme ne lipsea cu desăvârșire experiența în ale pescuitului, plus că eram necopți, 12 - 15 ani, însă entuziasmul ne împingea de la spate. Pescuiam și prin satele vecine, bălți precum Luciu, Vizireni, Rosetti sau Scărlătești. Dar nicio locație nu se compara cu Balta Copilăriei. Bătrânii satului o numeau 'La păr", pentru că în urmă cu zeci de ani, un păr săbatic era punctul de reper al zonei.
Traseul nu era niciodată ușor, mai ales pentru niște puștani neinstruiți ca noi. Luam stânile la rând și haitele de câini ciobănești transformau totul într-o aventură. Odată ajunși pe malul apei, ne primeam și răsplata. Prin peisajul superb o uișcheau de colo colo iepuri și căprioare, rațe, lișite și gâște sălbatice, uneori chiar și vulpi și mistreți. Căutam sau amenajam un loc potrivit pentru a da startul unei noi partide de pescuit la bambus. Din când în când, sâsâitul sau culoarea stridentă a unui șarpe care foșnăia prin stuf ne trezea din visul pescarului care așteaptă marea captură și ne readucea cu picioarele pe pământ ... pe noroi de fapt ... o rupeam la sănătoasa și strigam încă de pe atunci: Sssshhhaaaaaaarrrpiliiiiiiii!
Să mâncăm pește era ultima dorință, ba de cele mai multe ori acest fel nici nu se afla bifat în meniul nostru. Ci magia și frumusețile ascunse ale unei partide de pescuit. De la planificarea minuțioasă, pregătirile și strategia aleasă, traseul cu peripeții, pescuitul cu prietenii în natură, pozele și filmulețele cu capturi și drumul înapoi. Cu toții am pescuit la un moment dat. Alături de bunici, de mână cu tata, cu fratele sau cu gașca de prieteni, sau cu noua pastă de dinți ... brusc o reclamă răpitoare îmi înhață visul cu partida fictivă de pescuit și mă deconectează de la un dril din care urmăream să scot un personal best la știu că părea real! Pun mâna pe telefon și sun înapoi: "- Desigur că îmi amintesc! Când facem o partidă?"
Asfel, am dat restart unui hobby uitat.
Poți câștiga o Caricatură Amuzantă cu tematică pescărească, pentru tine sau prietenii tăi!
Nu-i spunem încă adio "Bălții de la Păr" , ci doar pe curând. Fie numai pentru un selfie banal cu peisajul de mai sus. Amici din copilarie, ne-am regrupat într-un proiect și am înființat MMA Fishing Team. Pescuim for fun și postăm partidele pe Canalul nostru de Youtube - Youtube/MMA Fishing Team. Episodul cu numărul 3 din Sezonul 1 al seriei "La pescuit cu prietenii", a fost filmat chiar pe Balta Copilăriei. Vezi în clipul de mai jos cum am regăsit locația după aproape 20 de ani!
Dacă te identifici cu acest tip de conținut, abonează-te la canalul MMA Fishing Team și astfel vei susține acest proiect pe termen lung. Aprecierile tale ne motivează să continuăm și vom încerca să te răsplătim cu conținut de calitate! Te așteptăm cu bonton pe ponton!
FIRE ÎNTINSE! ȘI NU UITA! APA TRECE, PEȘTELE RĂMÂN! RĂMÂI PE PATUL DE NADĂ!
