Pescuit la Undiță pe Râu Sălbatic

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii


         Am ales cea mai călduroasă zi de noiembrie și împreună cu juniorul am ieșit pe un râuleț sălbatic. Efectiv am pescuit doar o oră și nici nu aveam pretenții la vreo captură anume. Scopul atins a fost să realizăm episodul cu numărul 21 din seria La Pescuit cu Prietenii. Astfel, am încheiat sezonul pe un fir subțire de apă care în copilărie ne aducea satisfacții și surprize nebănuite la cârlig. La bețe din bambus am făcut cunoștință cu primii crapi sălbatici alungiți, am scos carași, porcușori, borțani, tot soiul de peștișori pitici categorisiți de către localnici drept Forfegai și chiar știuci dințoase. Unde mai exact? Pe Bătrânul Râu Călmățui, zona Luciu. Singurul minus al acestei partide a fost faptul că am filmat-o cu o întârziere de 20 de ani! Clipul în sine nu reprezintă o partidă clasică de pescuit. Mai degrabă o scurtă vizită pe locațiile unde pescuiam zilnic în copilărie. Prima parte a clipului este filmată pe cursul râului Călmățui, în localitatea Caragele, pe partea dreaptă după ce treci podul. Deși adâncimea apei nu depășea 40 de cm, erau câțiva pescari echipați pentru răpitor, care parcurgeau ambele maluri. Din discuțiile cu aceștia am dedus că și ei se aflau aici din același motiv. Nostalgia copilăriei. Totuși era păcat să nu adăugăm câteva imagini de colecție în Albumul MMA Fishing Team. Vegetația, peisajul, păsările, fântânile alea de piatră, cu cumpănă, din mijlocul câmpului, cu apa rece, dar și susurul timid al apei încă păstrează un set-up de liniște și relaxare.

         Cu 16 grade în termometru, nu puteam să îl las acasă nici pe juniorul meu Matei, care se pare că încet încet a început să prindă ideea acestor ieșiri. Am poposit doar o oră pe mal, după care am urmat cursul apei către următoarea localitate, Luciu. Găseai râme de gunoi la marginea satului și puteai pescui peste drum, în Balta Mare. Diversitate mare de pești. Dar asta în urmă cu 20 de ani, când era apă. Acum însă, am trecut cu roțile mașinii peste un teren arid, am trecut și prin zona grădinilor, pe la tuburi, unde se pescuia, tot pe Râul Călmățui, în zona La Țestoase. Iată cum a decurs partida noastră!




Câteva sandwich-uri împachetate rapid, o apă,
Două linii de 5 metri cumpărate de la Babă!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
O gură de benzină de 50 de lei și Go Planet!
Drept pe malul stâng al râului Călmățui!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Răsfoiam Pescar Modern și puneam în aplicare!
Tot aici, însă în urmă cu vreo 30 de ani!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Viermuși, râme, mămăligă și miez de pâine.
Așteptăm să înceapă dansul elegant al plutei!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Primele trăsături i le-am pasat juniorului.
Trage tare ca să îmbrace tricoul MMA!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Am spart primul gheața cu un pui de mormoloc,
L-am tras pe sub apă după sute de încercări!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Au urmat și câțiva borțani încăpățânați,
Care imită perfect trăsăturile de crap!
Ce-o avea mă de nu trage? Ce-o avea!
Oare să fie cumva râma defectă mă?
Pe lângă acești Borțani, Crapi și Carasi,
Pescuiam aici Bibanul Soare și Regine!
Nu puteam pleca fără să fixăm vizual,
Un nou Wallpaper marca Râul Călmățui!
Vizita a fost cam scurtă pentru junior!
I-am promis că vom reveni pe malul apei!
Câștigătorul detașat la partida de pescuit,
Va face cinste la partida de băut bere!




         Flashback către La Țestoase - Flori sălbatice în maluri, pietre și bucăți erodate din lemn, umbra de sub tuburi, sursa de hrană de la rădăcina stufului, habitatul perfect pentru broaștele țestoase, de unde și supranumele locului. Pescuiam acolo la caras, cu râme, mămăligă și miez de pâine. Fără prafuri moderne sau chimicale chinezești! De aici am virat dreapta pe lângă fântâni și în aproximativ 100 de metri am ajuns pe malul actualei bălți, cu pescuit la liber. Astfel, cea de-a doua parte a clipului, se desfășoară într-un decor diferit. În dotare am avut doar două undițe telescopice de 5,30 respectiv 5,60 metri, râme și viermuși. După cum am mai spus, nu pescuitul în sine a contat în această ieșire. Totuși, vreme de o oră ne-am distrat copios cu câțiva somni pitici și un grup de borțani care tot dădeau târcoale și gâdilau cârligele. Aceștia au făcut deliciul piciului meu, o ocazie perfectă să se familiarizeze și să exerseze lansatul undiței și să descifreze trăsăturile șireților. Nu cunosc absolut niciun detaliu despre această baltă în afară de faptul că este pescuibilă, însă pare să aibă potențial pentru o eventuală administrare ca la carte. Din câte am observat, în aceeași zonă, se mai află încă o baltă privată, și un canal natural cu pescuit la liber. Suntem plini de melancolie și mici regrete. În urmă cu 30 de ani, pescuiam aici, purtați de magia revistelor Pescar Modern, semnate de regretatul Victor Țăruș!

         Sperăm ca atunci când vom reveni, pentru că vom reveni cu siguranță, cel puțin în vizită ca și acum, să aflăm câteva ponturi de la pescarii din partea locului. Din câte se zvonește există încă anumite zone de spreading în care carașii spamează precum bootzii din jocurile RPG. Tot în această localitate, unde de altfel am și copilărit în casa bunicilor, am pescui și pe canale, renumit la acea vreme fiind Canalul L, despre care puteți citi o scurtă istorioară într-un articol mai vechi - Pescuitul la Plută și Recordurile Copilăriei! Până la o nouă aventură, noi vă dorim - Fire Întinse! - și vă lăsăm în compania clipului de mai jos!


Iată cum a decurs partida noastră!



Contact:   MIHAI ALIN ION  |  MARIUS MARIAN VOINEA
Publicat la: 26.11.2022 | Navighează:   HOMEPAGE  |  SUS