Am intrat în Clinci-eni cu Crapii de Nicmar

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii


         Probabil cea mai apropiată locație destinată pescuitului în regim Catch & Release de pe lângă București, Lacul Nicmar Clinceni este situat la aproximativ 3 Km de capitală. Pentru noi a fost un obiectiv mai greu de atins, dat fiind faptul că Marius locuiește în Buzău. Cu toate acestea, ne-am făcut Check In-ul pe standurile 16 și 17, vreme de 24 de ore. La un tarif imbatabil, am găsit condiții excelente, de care te poți convinge doar vizitând complexul.

         Ce-i drept am poposit aici fix în urma unui concurs și ca și extra provocare am căutat crapii fix în perioada de depunere. Speram de asemenea să înțepăm măcar vreun Ten - Vedetă, specialitatea casei aici pe Crapologia, însă nu a fost să fie decât un cârlig indoit. Per total, partida ne-a oferit câte puțin din toate și chiar dacă nu am adus încă pe saltea vreun veteran al bălții, a fost o ieșire sută la sută inspirată. Am reușit să suprindem pe cameră momentele cheie, drilurile cu peștii bătăioși, numeroasele rateuri cât și fazele amuzante, toate acestea într-un decor extraordinar! Și pentru că toate lucrurile s-au legat - timpul liber, vremea bună, rezervarea și organizarea - ne bucurăm să bifăm episodul cu numărul 31 din Seria - "La pescuit cu prietenii"! Din simplă curiozitate am testat niște boilies-uri noi, care spre surprinderea noastră au lucrat neașteptat de bine. Urmărește clipul pentru detalii! Iată cum a decurs partida noastră!




Precum albina care dă târcoale dulceții,
Și noi eram tare nerăbdători să pescuim!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Am legat rapid cârligele Fang pe fluorocarbon,
Boilies Benzar Mix Turbo Căpșuni 20 mm.MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Marius a spart gheața cu un Ciortănaș,
Ademenit cu un Bag multicolor și Papanea!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Am sorbit în drill cafeaua de dimineață.
Un Ciortan foarte luptător, de doar 6 Kg!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Pe finalul partidei a punctat și Cătălin.
Fix după ce terminase de strâns minciogul!MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Toți peștii mici au preferat Bag-urile.
Trăsăturile nu au venit din malul opus.MMA FISHING TEAM - LA PESCUIT CU PRIETENII
Printr-o explozie de forme și culori,
Natura a decorat toate standurile cu flori!
Am testat cu succes noile mele mulinete.
Modelul Okuma T-Rex cu tambur de 7000.
Bag-urile de la Casa Pescarului Buzău,
S-au dovedit utile în deblocarea partidei.
Adrenalina unui Drill și Rateu la 10 Plus!
Ambele trăiri într-o singură fotografie!
Concluzii, discuții aprinse, glumițe, șicane!
Dar măcar am pus cu toții mâna pe Crap!
Vom căuta cu siguranță spre toamnă,
Revanșa cu Crapii Mari de pe Crapologia!




         Primul pește pe care l-am ratat în această partidă, a scuipat practic cârligul cu bila și s-a eliberat. Un Ciortan la maxim 4 kilograme aș estima. La control, ansamblul se prezenta perfect intact astfel încât am lansat din nou fără să schimb ceva. A urmat un al doilea rateu, identic, însă peștele eliberat s-a simțit ceva mai greu în drill. La o oră distanță, pe o altă lansetă, dar cu aceeași marcă de cârlige, numărul 10, de la Fudu, într-o încercare eșuată de drill, peștele a smucit și a rupt pur și simplu cârligul! Încă sunt convins că a fost o trăsătură de Ten. Din păcate nu l-am putut vedea. Însă l-am putut observa cu toții, începând cu subsemnatul, Alin, Cătălin cât și voi pe clip, pe cel de-al patrulea mustăcios! Un frumos Crap comun trecut ochiometric de borna 10, care după o luptă de 20 de minute, a fugit cu fluorocarbonul printre mustăți și m-a lăsat din nou cu buza umflată! Incredibil ghinion de neșansă aș putea spune! Patru dintr-o lovitură!

         O locație cu potențial, cu o dispunere unică, cu floră și faună, cu mix echilibrat între sălbăticie și inovație, locație care deja își face rodajul în competițiile naționale de pescuit la crap. Singurul regret nu ar fi rateurile la mustăcioși ci faptul că nu dispunem încă de o dronă. Am fi adăugat un mare plus pe partea de editare a tuturor clipurilor, în special aici. Una pește alta, ca și primă experiență am rămas impresionați dar și datori cu o revanșă, aici, pe Crapologia, în interiorul Deltei dintre Sate! Până la o nouă aventură, noi vă dorim - Fire Întinse! - și vă lăsăm în compania clipului de mai jos!


Iată cum a decurs partida noastră!




Rămâi pe ponton și citește despre:
Primul Crap 20+ din Carpometrul MMA!
De la "E doar Ciortan!" la "Adu Slingu Băă"!
Ediția Crap de Colecție a intrat spre dimineață.
Ora 4:30. Drop! Personal Best de 9.95 Kg!
Pentru a localiza mustăcioșii din apă,
Am apelat la mustăciosul de pe mal!


Contact:   MIHAI ALIN ION  |  MARIUS MARIAN VOINEA
Publicat la: 15.07.2022 | Navighează:   HOMEPAGE  |  SUS