24 H cu Familia pe Balta Gruiu din Călărași

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii

     Unde-i unu` nu-i putere, unde-s doi, e rost de bere! Cam așa ar zice bunicul meu cel înțelept, cu părul bălai și pufos ca spuma berii, și ar sta acasă, pe prispă, zâmbind mulțumit cu o halbă brumată în mână, pe vreme de caniculă. Însă nu și eu, care am plecat din nou la pescuit. Ba chiar am și prins de data aceasta! Altfel aș fi bifat cea de-a treia partidă consecutivă în care "nu aș fi pus mâna pe crap", așa cum ne place nouă, ăstora din Clubul MMA să ne tachinăm. Nici mai mult nici mai puțin de doi. Doi Crapi bătăioși, care puși unul lângă celălalt în sling, au urcat cifrele cântarului până la 17,2Kg. Ambele capturi au venit pe timpul nopții, cu un interval de patru ore între cele două driluri. De această dată, bilele câștigătoare au fost unele de culoare purpurie, cu aromă de prună dulce, de la Dynamite Baits. Am nădit în cantități mici, din cobră, între careul de lansete. Rămân la părerea că ar fi fost util și productiv să nădim cu un spider, câteva porții de semințe, porumb fiert, amestecate cu spărtură din boilies-urile folosite la cârlig.
     Cu plusuri și minusuri, pe care le voi puncta mai târziu, mă declar mai mult decât mulțumit de această ieșire. Pregătirea bagajeriei, drumul până la baltă, doi pești frumoși aduși pe saltea, un al treilea crap scăpat aproape de mal, decorul natural și câteva beri au fost ingredientele perfecte pentru rețeta de relaxare numită "La Pescuit cu Prietenii"!

Pescuit Clasic la Caras pe Balta Vernești Zahiu

Bere Rece și Carași Vedetă de Ciocârlia 3

Cărășeală și Picnic pe Balta Sălciile Între Sate

Hai la Pește cu Reținere pe Balta Ceorpelarilor

La Pescuit de Amintiri pe Balta Copilăriei

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii

     De mai bine de un an de zile am redescoperit plăcerea de a pescui. Mi-a sunat telefonul și la capătul celălalt al firului era Marius. La firul lansetei mă refer, căci el era deja pe baltă. Se auzea cu întreruperi și pe alocuri cu înjurături, acompaniate de sunetul inconfundabil al mulinetei care recupera. O bălăceală scurtă și îl aud:
     - Gata mă, l-am adus la mal!
     Avusese un dril cu un frumos crap la vreo 4 Kg. Îmi trimite imediat poză cu el pe Wassap:
     - Ia zi Gogule, mai ții minte când prindeam din ăștia la noi pe baltă, în vacanța de vară?
     Pe fundal se auzea un sunet de clopoțel și o voce care striga alergând: "- Te sun eu! Trage și la aia din dreapta!" ... Fără a-mi da seama, toate informațiile pe care le aveam despre pescuit au revenit în prim plan și au început să se lege mai ceva ca nodul fără nod! Mi-am desfăcut cu precizie o bere și așezat pe fotoliu am comutat pe canalul Fishing and Hunting.
     "La pescuit de amintiri pe Balta Copilăriei" rostește povestitorul, cu o voce care părea să îmi aparțină!

Lampa lu` Vericu` - Hai la Pește pe Vernești!

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii

     Sub înaltul patronaj al veseliei și al bunei dispoziții, MMA Fishing Team vă prezintă o partidă de pescuit Inter Verială! Adică între veri mai exact! Am insistat să denumesc acest episod "Lampa lu` Vericu", pentru că vărul meu, Mădălin, a insistat foarte mult să organizăm această partidă, în ciuda unor factori evident potrivnici. Vorbim despre jumătatea lunii noiembrie, anul 2020, vreme de stat la mânecă scurtă pe sub hanoracul acoperit cu vestă, vreme de stat la bârfă, la un vin fiert, la o terasă de balcon închis. Vorbim și scriem despre noi, cei care, în căutarea crapului, cât pe ce să ajungem să căutăm cazare pentru petrecerea Revelionului pe malul vreunei bălți! Însă știm cu toții că ieșirile astea neplanificate aduc cele mai frumoase amintiri. Tocmai ce mă pregăteam să accept o convocare la bere cu Marius, am simțit-o din prima că vine. La apelul Vericu is Calling am dat Yes și am răspuns direct cu:
     - Da mă candriule! Ne vedem acolo în plm! Hai draq!

Despre Mituri și Superstiții la Pescuit

MMA Fishing Team - La pescuit cu prietenii

     Tot cotrobâind prin cămara Google cu gând să dau peste niscai rețete secrete de nadă pentru ademenit mustăcioșii, îmi sare între ochi un pop-up comercial, fix din mijlocul paginii! "Pisica neagră preia toată energia negativă din casă! Dacă traversează prin fața cuiva îi va aduce noroc în acea zi sau noapte!" scria acolo mare și alb peste poza cu pisică neagră. Pun repede mâna pe telefon și Barabim - Barabum îl sun pe Marius, zic:
     - Băh` ... avem râme, viermuști, nadă tot treabă da? Vorbește și cu Marinică! O rugăminte aș mai avea la voi, poate găsiți in plm pe drum vreo pisică neagră ceva? Din aia fără zgardă, bagi mâna în ea și o pui la portbagaj! Am eu o idee despre cum să facem treaba să meargă! Și pe urmă o eliberăm sportiv, regulamentar gen Cat and Release! Agâț eu un caras în lansetă și îi dau pe la nas așa să o fac să treacă prin fața noastră, practic să ne taie calea știi?
     Ăsta nu zice nimic, doar stă în telefon ... - Mă auzi mă? zic ... plm, vă descurcați voi, sau măcar o labă de iepure din ăla șchiop și niște potcoave tocite de cai morți dacă vă ies în cale sunt ok și alea! Mergem direct pe standul 7 insist eu, cică este cifra norocoasă a zilei de astăzi! Zicea Neti Sandu ăla la Horoscop la zodia pești!
     - Încă ceva zic, să nu care cumva să te pună draq` să dormi la noapte cu capu` spre Nord ca e ghinion curat mă-nțelegi? Să mănânci fără sare astăzi ca ție îți tremură mâna de la băutură și o verși în plm pe masă și iar prindem cioaca! Să nu deschizi vreo umbrelă prin casă sau să te joci cu foarfeca! Băăă, și să nu lași mucuri de țigară pe aceeași scrumieră! Fumezi 20jdă țigări, 20jdă scrumiere murdărești mă doare-n pl ne-am înțeles? Și dimineață când ieși din bloc cu sculele, să nu te manânce în cur să treci pe sub scară! Arunci sculele pe geam și sari frumos în grădină, că doar stai la etajul 3, nu e chiar așa de sus! Și sper că nu ai de gând să te uiți în oglindă la plecare! Știm cu toții că suntem urâți, hai să nu ne riscăm să le spargem tocmai acum, da? Altfel 7 ani de ghinion scrie pe noi! Nu mai vedem culoarea peștelui! Hai aveți grijă și ne vedem acolo dimineață!

Compilație Partide de Pescuit la Crap pe Balta Ciocârlia 3